News CCI Brasov

Evoluția comparativă a exporturilor de vin, bere și apă minerală pe piața americană, în intervalul 2017-2019

(0 voturi)
Evoluția comparativă a exporturilor de vin, bere și apă minerală pe piața americană, în intervalul 2017-2019

Vă prezentăm o analiză non-exhaustivă referitoare la evoluția comparativă a exporturilor de vin, bere și apă minerală (produse aferente Capitolului 22 din Tariful Vamal armonizat) pe piața americană, în intervalul 2017-2019, ale României și ale unor țări din regiunea noastră geografică.

Vinul continuă să reprezinte una dintre băuturile preferate de români (și nu numai ei), iar pe teritoriul țării noastre producerea sa a fost consemnată încă din cele mai vechi timpuri, practic dinaintea ocupației romane (se afirmă că ar fi fost introdus de către greci în urmă cu 3000 de ani, când au sosit pe teritoriul Daciei, respectiv pe litoralul Mării Negre), o dovadă în acest sens fiind și prezența în limba română a unor termeni de origine dacică, legați de cultura
viței-de-vie, precum butuc, strugure sau curpen.

Analiza comparativă e evoluției exporturilor de vinuri, bere și apă minerală pe piața SUA ale României și țărilor vecine din Europa Centrală și de  Est  poate fi consultată  hand pointing AICI.


 

Material primit prin amabilitatea Domnului Razvan DUMITRESCU

Minister Counselor for Economic Affairs

Ambasada Romaniei la Washington
1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Cell: +1 202 8730063
Fax: +1 202 2324748
E-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Web: http://washington.mae.ro