News CCI Brasov

Noul Spital al Brașovului - Invitație la dezbatere publică

(0 voturi)
Noul Spital al Brașovului - Invitație la dezbatere publică

Noul Spital al Brașovului - un proiect al comunitații - subiect de interes pentru brașoveni! Participați și voi la dezbaterile publice !

Comitetul Director al ANSB, în urma unor analize de ultimă oră, consideră mai mult decât necesară intensificarea eforturilor asociației pentru a da impulsuri suplimentare elementelor de parcurs ale proiectului Noului Spital, dintre care cea mai importantă este sprijinirea discutării în regim de urgență la Senatul României a proiectului de lege privitor la transferul de proprietate la municipiul Brașov al unei parcele de teren necesare pentru întregirea terenului necesar Noului Spital, proiect depus și asumat de toți parlamentarii de Brașov, la a cărui concepție au participat reprezentanții Primăriei Brașov, ai Consiliului Județean Brașov, ai Instituției Prefectului Brașov și, nu în ultimul rând, ai ANSB.

În acest context, s-a decis organizarea periodică a unor DEZBATERI PUBLICE, la care să participe, pe lângă membrii ANSB, și oricare membri interesați ai comunității brașovene (fie ei susținători sau contestatari ai proiectului), reprezentanți ai presei, etc, ocazie cu care să se facă un schimb de informații recente, de idei sau de argumente referitoare la proiect. Fiecare dezbatere publică va începe cu o scurtă informare a participanților privitoare la stadiul actual (aflat, evident, într-o permanentă evoluție) al proiectului și la acțiunile care se consideră a fi absolut necesar de întreprins pe oricare palier pentru sprijinirea proiectului.

Suntem onorați, în acest context, să vă invităm, joi, 29 iunie, între orele 18.30- 20.30 la Aula Universității Transilvania (sala mare) pentru a participa la prima dezbatere publică de acest gen, sub titulatura: „Noul Spital al Brașovului – un proiect al comunității, între progrese și limitări ale parcursului. Cum poate fi sprijinit?”

Vă așteptăm pe toți, alături de prieteni sau cunoscuți, să fiți parte a eforturilor de „energizare” a parcursului acestui proiect aflat pe agenda comunității din care facem cu toții parte.

Persoană de contact: Dr. Dan Grigorescu- Președinte ANSB