News CCI Brasov

Târgul Internațional de Echipamente și Tehnologii Profesionale Expowood 2019

(0 voturi)
Târgul Internațional de Echipamente și Tehnologii Profesionale Expowood 2019

EXPOWOOD ATELIERE 2019, DIVERSITATE, DIGITALIZARE ȘI DESIGN

2019-Promovare-ExpoWood

IMAGELINE SRL, în calitate de organizator al Târgului Internațional EXPOWOOD, susținut de Camera de Comerț și Industrie Brașov, Centrul Enterprise Europe Network, vă invită să participați la evenimentul dedicat industriei lemnului, în perioada 11 – 13 aprilie 2019 la Centrul de evenimente și conferințe Brașov ”Lux Divina”.
Cea de a XVIII-a ediție a evenimentului EXPOWOOD va urmări realizarea unei legături strânse dintre furnizori de tehnologie, proiectanți, producători, profesioniști, ingineri și antreprenori care activează în domeniul prelucrării lemnului și al producției de mobilă.
Evenimentul EXPOWOOD – ATELIERE va avea deschiderea în data de 11 aprilie, orele 11, în Sala Dacia – Complexul de evenimente Lux Divina din Brașov. Atelierele se vor desfășura pe 5 tematici, sunt organizate de Clusterul Pro Wood, respectiv ADR Centru în parteneriat cu revista INTARZIA&CASTOR.
Pe 12 aprilie 2019, între orele 10:00 și 12:00, în cadrul EXPOWOOD, se va organiza „Atelierul antreprenorial”, un eveniment susținut de Enterprise Europe Network – cea mai mare rețea europeană de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor care se adresează reprezentanților IMM-urilor, Clusterelor, Universităților, Instituțiilor cu atribuții în domeniul industriei lemnului. În prima parte a evenimentului vor fi susținute prezentări de către reprezentanți ai ADR Centru, CCI Brașov, Iceberg Consulting și APIA Brașov, iar în cea de-a doua parte, reprezentanți ai Romservice Brașov, Ligna Dumitech și Net Front vor împărtăși cu participanții propria lor experiență privind activitatea de finisare, design și proiectare, un mod de prelucrare a lemnului și transformarea mobilei.
Participarea la Târgul EXPOWOOD este GRATUITĂ. Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe site-ul www.expowood.ro.
Agenda evenimentului poate fi consultată pe website-ul evenimentului sau accesând linkul: https://www.expowood.ro/#tg-schedule.
Vă rugăm să vă confirmați participarea la eveniment până la data de 10 aprilie 2019 comunicată la coordonatele de contact:
- Sorina Blejan e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. / tel: 0268547084;
- Ștefania Molea e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. / tel: 0268547084;

Brașovul, pentru a XIII-a oară tradițional, va fi centrul afacerilor din domeniul industriei lemnului, dar și al consumatorilor îndrăgostiți de ambientul natural al lemnului. Platforma celei de a XVIII-a ediții EXPOWOOD va urmări realizarea unei legături strânse dintre furnizori de tehnologie, proiectanți, producători, profesioniști, ingineri și antreprenori care activează în domeniul prelucrării lemnului și al producției de mobilă.
Târg Internațional de Echipamente și Tehnologii Profesionale EXPOWOOD vă invită la interacționare în cadrul ATELIERELOR tematice care se vor desfășura pe perioada târgului, în aceeași locație și vor avea parte practică și teoretică, deopotrivă focusate pe 5 teme de discuții: finisare, design, ferestre, ecologie și antreprenoriat.

Mai multe informații click aici