News CCI Brasov

Vizita Excelenței Sale, Dr. Zafar Iqbal – Ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România

(0 voturi)
Vizita Excelenței Sale, Dr. Zafar Iqbal – Ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România

În data de 4 iunie 2021, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Brașov, dl. Silviu COSTEA a avut o întrevedere cu Excelența Sa Dr. Zafar Iqbal, Ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, aflat la prima sa vizită la sediul nostru.

Vizita a avut ca scop principal evaluarea relațiilor comerciale bilaterale la preluarea portofoliului de ambasador de către E.S. dl. Zafar Iqba. Cu această ocazie, E.S. dl. Ambasador a prezentat experiența companiilor din Pakistan și dorința acestora spre deschiderea comerțului astfel încât mărfurile să poată ajunge în mod direct pe piața din România.

În cadrul întâlnirii s-au abordat subiecte precum îmbunătățirea colaborării comerciale între Pakistan și România, în beneficiul comunității de afaceri din ambele părți. Potrivit Excelența Sale, Dr. Zafar Iqbal, Pakistanul şi România, ţări cu relaţii economice tradiţionale, oferă oportunităţi numeroase, atât în domeniul comercial și cel al resurselor umane, cât şi în cel investiţional, însă este nevoie de o mai bună conectare a celor două comunităţi de afaceri, astfel încât potenţialul pieţelor menţionate să fie valorificat într-o mai mare măsură.

O notă aparte a fost legată de municipiul Brașov. Excelența Sa a menționat că a fost plăcut impresionat să descopere un oraș atât de frumos, modern și totodată plin de istorie. Cum prima impresie contează, această vizită este numai primul pas în vederea stabilirii unor legături economice durabile. Totodată, Excelența Sa, Dr. Zafar Iqbal a menționat cu privire la orașul Brașov – „The jewel of Carpathians - one of the most beautiful cities in the world.”.

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Marketing & PR format dintr-o echipă de profesioniști cu o experiență de peste 25 ani, oferă o paletă largă de servicii societăților în scopul identificării celor mai potrivite oportunități pentru dezvoltarea afacerilor.


Persoana de contact:
Andreea Ivașcu | Director Departament Marketing & PR
E-mail : Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Telefon 0268 547 084