News CCI Brasov

Întâlnire de lucru privind sistemul dual de învățământ

(0 voturi)
Întâlnire de lucru privind sistemul dual de învățământ

Sistemul dual de învățământ - o nouă rută profesională completă pentru elevi! Invităm membrii CCI Brașov să participe la dezbaterile organizate pe această tema  în 9 iunie 2016 la CCI Brașov!

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Știintifice, cu sprijinul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), al Inspectoratului Școlar al județului Brașov și al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, organizează o întâlnire regională,  în data de 9 iunie 2016, între orele 11:00-14:00 inclusă în calendarul de consultări lansate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu privire la “Opțiuniunile de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a”, care vizează  introducerea unei rute profesionale complete, în sistem dual. 

La întalnire vor fi invitați membri ai consortiului regional și ai CLDPS, Camere de Comerț, organizații patronale și sindicale, agenți economici reprezentativi și unități de învățământ profesional și tehnic din județele Brașov, Covasna, Harghita .

Elementele cheie supuse dezbaterii publice în vederea exprimării opiniilor tuturor actorilor interesați din mediul educational, economic, societatea civilă și structurile parteneriale la nivel regional și local sunt:
- structura și conținutul opțiunilor de formare propuse;
- tipul de contract care regelementează relația elev-operator economic;
- partajarea costurilor de formare în sistem profesional – dual și sursele de finanțare;
- certificarea competențelor profesionale ale elevilor;
- nivelul de flexibilitate administrativă.

Documentul conceptual ”Opțiunile de educație și formare profesională a absolvenților de cl. a VIII-a", supus consultării, poate fi accesat aici.

Evenimentul se va desfășura la sediul CCI Brașov, Sala de Conferințe.

Persoane de contact:

- d-na Luisa Paloș, șef departament relații, CCI Brașov,  telefon 0728/137727, CCI Brașov, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.  

- d-nul  Gabriel Radu - coordonator regional, CNDIPT- Regiunea Centru, telefon 0724/307523,  e-mail:  Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Documentul supus dezbaterii  este disponibil la adresele:  www.edu.ro și www.tvet.ro , www.alegetidrumul.ro 

Chestionarul pentru  participanții la întânirile de consultare este disponibil aici.