News CCI Brasov

Noul Spital Brașov

(2 voturi)
Noul Spital Brașov

Doriți să deveniți membru al Asociației Noul Spital al Brașovului (ANSB), fie dumneavoastră personal, fie organizația pe care o reprezentați legal? Acum aveți șansa să sprijiniți proiectul Noul Spital Brașov!

Asociația își desfășoară activitatea în scopul promovării și apărării drepturilor cetățenilor locuitori ai județului Brașov și ale oricăror alți cetățeni români și străini aflați pe teritoriul județului Brașov, pentru a le fi asigurat dreptul suveran la acordarea unei  asistențe sanitare spitalicești publice de urgență, la un nivel corespunzător necesităților contemporane, prin obținerea fondurilor guvernamentale necesare construirii unui spital public clinic de urgență, cu caracter regional în municipiul Brașov.

Scopul Asociației este punerea în realitate a proiectului construirii la Brașov a unui nou spital, având la bază un concept modern de tip SmartMedicalCity- spitalul va fi unul public, de urgență, universitar,  iar proiectul nu are nicio filiație sau conotație politică, nici în prezent, nici în viitor.

Acest proiect este unul civic; a luat naștere în noiembrie 2015,  în urma implicării unui număr de 65 de membri fondatori, aparținând aproape în exclusivitate comunității brașovene.

 ANSB nu este creată pentru a strânge fonduri pentru finanțarea spitalului și nu percepe cotizație de la membrii acesteia.

Informații suplimentare la www.NoulSpitalBrasov.ro 

În mediul virtual, informații mai sunt disponibile și pe Facebook, pe grupul public „Mediciniștii de Brașov susțin Noul Spital al Brașovului”.

Dacă doriți să vă înscrieți în Asociație, fiecare adeziune trebuie completată în totalitate, iar apoi trebuie trimisă până marți, 21 iunie 2016, electronic la e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Adeziunea pentru persoane fizice poate fi descarcată aici.

Adeziunea pentru persoane juridice poate fi descarcată aici.

Adeziunile vor fi remise ulterior Comitetului Director.

OBSERVAȚIE: În privința membrului fondator care vă recomandă pentru primirea în asociație, vă rog să treceți numele d-lui dr. Grigorescu Dan care va gira adeziunea.

Primirea în rândurile Asociației se va desfășura miercuri, 22 iunie, orele 17.00 în cadrul ședinței semestriale a ANSB, la care prezența noilor membri este obligatorie. Intrarea acestora, ca și a tuturor participanților, de altfel, va fi permisă doar pe baza unei invitații care vă va fi înmânată cu câteva zile înainte. Ședința se va desfășura în Sala Patria, Bd 15 Noiembrie nr. 50A, Brașov, locurile fiind strict limitate de normele ISU.

Ședința va fi prezidată de Dumitru PRUNARIU, în calitatea sa de Președinte de Onoare al ANSB.