News CCI Brasov

Finanțări nerambursabile pentru investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural prin PNDR 2014 – 2020

(0 voturi)
Finanțări nerambursabile pentru investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural prin  PNDR 2014 – 2020

Vă anunțăm lansarea a primei sesiuni continue anuale de depunere a cererilor de finanțare pentru Submăsura 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” din cadrul PNDR 2014 - 2020, în ceea ce privește investițiile pentru protejarea, prin întreţinere, restaurare şi modernizare a obiectivelor de patrimoniu cultural de interes local, așezăminte monahale inclusiv a așezămintelor culturale ‐ cămine culturale.

Proiectele vor avea un impact pozitiv asupra turismului local și vor ajuta la stimularea dezvoltării mediului de afaceri local. 

Sprijinirea conservării patrimoniului local şi a tradiţiilor are drept scop stimularea activităţilor de turism rural, precum și menținerea tradițiilor și a moștenirii spirituale contribuind astfel la atractivitatea zonelor rurale.

Beneficiari eligibili:
 Comune;
 ONG‐uri;
 Unități de cult;
 Persoane fizice autorizate / societăți comerciale, care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B (Lista monumentelor istorice 2015, conform Ordinului Ministerului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, astfel cum a fost modificată și completată conform Ordinului Ministerului Culturii nr. 2.828/2015).
Cheltuieli eligibile:
 restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor / monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B;
 restaurarea, conservarea și / sau dotarea așezămintelor monahale de clasă B şi construcția, extinderea și / sau modernizarea drumurilor de acces ale așezămintelor monahale de clasă B;
 modernizarea, renovarea și / sau dotarea căminelor culturale;
 achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci.
Sprijinul public nerambursabil acordat pentru comune este în cuantum de 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 500.000 euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat altor tipuri de beneficiari în cadrul acestei submăsuri, va fi de max. 80% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 200.000 euro.
Contribuţia publică totală aferentă sesiunii pentru anul 2017 pentru Sub-măsura 7.6 este de 100.483.287 euro.

Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele ce au un punctaj estimat (auto-evaluare/pre-scoring) mai mare sau egal decat pragul de calitate lunar mentionat in anuntul licitatiei anuale de proiecte. Pentru a fi admise, cererile de finanţare trebuie să aibă punctajul mai mare decât pragul de calitate precizat în anunţul licitaţiei anuale de proiecte.


Pragurile de calitate lunare sunt:
 50 de puncte pentru perioada 28.03 - 30.04.2017
 35 de puncte pentru perioada 01.05 - 31.05.2017
 20 de puncte pentru perioada 01.06 - 30.06.2017
Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă Submăsurii 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, este 30 iunie 2017, ora 16:00.

Informaţii suplimentare precum şi consultanţă pentru realizarea documentaţiilor de finanţare pot fi obţinute la Centrul de Consultanţă al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov: tel: 0268/547 084, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. ; Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. ;