News CCI Brasov

diMANSIONS Fun Garden - Bucurie weekend de weekend în Cartier Coresi

(0 voturi)
diMANSIONS Fun Garden - Bucurie weekend de weekend în Cartier Coresi

Vara lui 2021 se anunță absolut specială, iar distracția și atmosfera marilor festivaluri se mută la Brașov, în Coresi Business Campus, făcând din Coresi probabil cel mai ”fun” cartier din România: 4 septembrie - Irina Rimes

afis-pyroevents-1Weekend de weekend, din 29 iulie până pe 19 septembrie, staruri ale muzicii internaționale și din România, vă așteaptă la concerte senzaționale, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, creată alături de partenerii noștri – Comparty Events și Pyro Events Team. Pe lângă concerte, diMANSIONS Fun Garden aduce în parcul Coresi Business Campus, la fiecare sfârșit de săptămână o zonă de food, baruri, activități pentru copii, sport, weekend-uri tematice, expoziții itinerante, silent disco și multe altele.

 

 

irina-rimesCu o apariție unică, fermecătoare și plină de sensibilitate, Irina și-a început cariera în România cu single-ul “Visele”, ce a dominat topurile din România timp de mai multe luni.

Irina Rimes este singurul artist român care a lansat un proiect special și unic: prima triologie muzicală. “Iubiri secrete”, scrisă cu dedicație și inspirată din experiențele personale ale artistei, formată din “Iubirea noastră mută”, “Da’ ce tu” și “Haina ta”.

Un artist versatil, Irina Rimes este susținută de un public larg de toate vârstele. La un an de la debut, artista a lansat primul album solo, “ Despre el”. S-a dovedit a fi unul dintre cele mai autentice proiecte din industria muzicală din România.

Cele mai ascultate piese de pe album sunt “Ce s-a întâmplat cu noi?”, cu peste 49 de milioane de vizualizări pe Youtube și “Bolnavi amândoi”, cu peste 39 milioane de vizualizări pe Youtube.

Cu un show autentic și diferit, Irina reușește mereu să aducă emoție în sufletele ascultătorilor.

 

 

Participarea la concerte este permisă TUTUROR PERSOANELOR care prezintă: certificatul verde european de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, ori rezultatul negativ al unui test PCR sau antigen rapid, ori un document ce demonstrează trecerea prin infecția cu virusul SARS-CoV-2.

În acest sens, organizatorii vor pune la dispoziție un punct de testare rapidă, înainte de acces. Toți participanții care doresc să fie testați sunt rugați să ajungă din timp în Coresi Business Campus pentru a evita cozile și întârzierile.

Accesul tuturor copiilor sub 16 ani se face pe bază de bilet standard, însoțit de un adult, iar copilul NU trebuie supus testării antigen. Copiii cu vârsta peste 16 ani trebuie să respecte aceleași condiții de acces, precum adulții. Copiii cu vârsta sub 3 ani au acces gratuit.

Organizatorul are dreptul să solicite documente pentru a verifica vârsta copiilor.

Nu este permis accesul în locație cu băuturi și mâncăruri achiziționate în afara perimetrului de festival. Este permis accesul cu animale de companie.

În cadrul acestui eveniment se vor realiza fotografii, filmări şi înregistrări audio. Aceste materiale pot conţine vocea sau imaginea dumneavoastră. Prin participarea la acest eveniment, vă daţi acordul ca aceste materiale să fie folosite pe platformele online, în scopul promovării brand-urilor organizatoare și partenere.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Aici bilete .

 Acces cu vaccin sau test antigen 

Accesul în diMANSIONS Fun Garden se face gratuit în tot timpul weekend-ului, mai puțin în serile de concerte, începând cu ora 17. Participarea la concerte este permisă doar pentru persoanele care prezintă: certificatul verde european de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, ori rezultatul negativ al unui test antigen rapid, ori un document ce demonstrează trecerea prin infecția cu virusul SARS-CoV-2.

În acest sens, organizatorii vor pune la dispoziție un punct de testare rapidă, înainte de acces. Toți participanții care doresc să fie testați sunt rugați să ajungă din timp în Coresi Business Campus pentru a evita cozile și întârzierile. Pe site-ul iabilet.ro toți cei dornici să participe la concertele diMANSIONS Fun Garden vor putea găsi abonamente valabile pe tot parcursul unui weekend (intrări și ieșiri nelimitate), dar și bilete de acces de o zi. Pentru primul weekend, prețurile abonamentelor încep de la 165 de lei și permit accesul la toate cele 4 seri de evenimente. Biletele se vor comercializa momentan în limita a 2500 de participanți, urmând ca în luna august organizatorii să se raporteze la noile reglementări în vigoare.

Detalii regăsiți pe paginile de Facebook ale Coresi Shopping Resort și diMANSIONS Hit Music Festival, precum și pe site-ul vânzătorului exclusiv de bilete: iabilet.ro.