News CCI Brasov

Conferinţa "Building smart for smarter Cities"

(0 voturi)
Conferinţa "Building smart for smarter Cities"

Conferința "Building smart for smarter Cities" vă oferă posibilitatea întâlnirii cu specialiști din domeniul construcţiilor, imobiliare şi arhitectură. 

În perioada 10 – 11.06.2015 se va desfășura la Viena conferinţa "Building smart for smarter Cities". Evenimentul se adresează atât autorităților, instituţiilor şi asociaţiilor cât şi companiilor din domeniul construcţii, imobiliare şi arhitectură din întreaga Europă. În afară de prezentările din cadrul conferinţei susţinute de experţi de prim rang se vor organiza discuţii individuale între participanţi: până în prezent s-au înregistrat deja 128 participanți din Austria si din străinătate.

Participarea la eveniment este gratuită, iar costurile de cazare, transport, etc., vor fi preluate de fiecare participant.


În prima parte a conferinţei respectiv în dimineaţa zilei de 10 iunie 2015 vor avea loc o serie de paneluri de discuţii şi prezentări de specialitate susţinute de specialiști ce vizează cele mai noi dezvoltări din domeniu, iar în după amiaza aceleiaşi zile se vor organiza discuţiile individuale. Ce de-a doua zi a conferinţei este dedicată vizitării unor proiecte de referinţă din Viena.

Întrucât evenimentul este unul de tip B2B participarea este posibilă doar în urma înregistrării Dvs. online prin alegerea unui „user name” şi a unei „parole”. În urma înregistrării, numele companiei Dvs. şi a Dvs. personal va apare pe pagina principală a site-ului evenimentului, după care va urma etapa selectării partenerilor de discuţie. Etapele ce preced participarea la eveniment au următoarele termene: până pe 29 mai are loc înscrierea participanţilor, iar între 30 mai şi 5 iunie se selectează partenerii pentru discuţiile individuale. Programul conferinţei îl găsiţi alăturat, iar alte informaţii despre eveniment, posibilităţi de înregistrare şi programarea discuţiilor individuale le găsiţi accesând site-ul evenimentului.
Pentru mai multe detalii vă rugăm contactați organizatorii sau Secţia Comercială a Ambasadei Austriei la Bucureşti.