News CCI Brasov

Misiune economică şi parteneriat de afaceri în Vietnam

(0 voturi)
Misiune economică şi parteneriat de afaceri în Vietnam

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a condus delegaţia oamenilor de afaceri care au participat la Forumul de afaceri R. S. Vietnam – România, organizat în capitala R. S. Vietnam, în marja misiunii economice organizate de CCIR în perioada 11-14 iulie 2016. 

„Vietnamul este unul dintre principalii parteneri economici din Asia ai României și ocupă unul dintre primele locuri în rândul partenerilor comerciali din ASEAN. Din perspectiva schimburilor comerciale, la nivelul anului 2015, volumul total înregistrat este de 124,88 milioane Euro, dintre care exporturile României au fost de 37,23 milioane Euro, iar importurile au atins 87,65 milioane Euro. În ultimul deceniu, schimburile bilaterale între cele două state au crescut cu aproximativ 300%, un procent enorm. Cu toate acestea, actualul volum nu reflectă încă potențialul existent între cele două țări”, a declarat Preşedintele CCIR în cadrul Forumului de afaceri dedicat deschiderii unor noi oportunităţi de afaceri şi dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre companiile celor două state.

„Componenta economică din partea României, adusă aici datorită Camerei de Comerţ şi Industrie a României, numără 20 de companii care s-au aratăt deschise colaborării şi interesate de oportunităţile oferite de R. S. Vietnam. Asemenea demersuri de colaborare între state, pe care CCIR încearcă să le pună în aplicare prin fiecare misiune economică organizată, au scopul de a îmbunătăţi şi dezvolta relaţiile bilaterale şi a sprijini creșterea companiilor romanești”, a continuat dl. Daraban. Preşedintele CCIR a menţionat faptul că în R.S.Vietnam au investit până acum trei companii românești, valoarea investiţiilor fiind estimată la cca. 2 mil. USD. Vietnamul este o piaţă cu 90 de milioane de consumatori, de peste 4 ori mai mare decât România, cu care UE a agreat un acord de liber schimb în data de 4 august 2015.

În cadrul Forumului a fost semnat şi un Memorandum de Înţelegere între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera de Comerţ şi Industrie Vietnam, având ca obiectiv comun dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale şi susţinerea investiţiilor reciproce.

Forumul de afaceri a fost marcat de prezenţa a aproximativ 60 de companii din partea mediilor de afaceri din celor două state, însumând circa 100 de participanţi.



Informaţii de background

Misiunea economică are loc în contextul vizitei în Vietnam a prim-ministrului Dacian Cioloş, care este însoţit de către dl. Lazăr Comănescu, Ministrul Afacerilor Externe și dl. Vlad Vasiliu, Secretar de Stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Totalul companiilor cu capital vietnamez în România, în iulie 2016, este de 197, cu un capital social subscris vietnamez de 2,2 milioane Euro.

În 27 iulie 2012, Uniunea Europeană şi R. S. Vietnam au semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (PCA).

Vietnamul este o piaţă foarte dinamică, cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri anuale de creştere a PIB-ului din lume, de circa 7% în ultimii 10 ani.



Biroul Comunicare Publică - CCIR